3. La înălțime

Atunci când trebuie să aștepți pe cineva într-un birou sau într-o sufragerie, ai ocazia să te uiți împrejur și să aduni informații despre individ. Dar eu sunt într-o sală de ședințe care arată mai degrabă a salon de spital de nebuni, desenat de un designer îndrăgostit de culoarea albă și de sticlă. Și asta îmi spune ceva despre designer, nu și despre Tony Juss, danezul detașat în Austria să conducă divizia europei centrale și de est pentru Kinnex IT.

Și dacă tot se pare că astăzi este ziua așteptărilor, vreau să îl aștept pe Dr. Juss admirând priveliștea de la etajul 51 și contemplând clauzele pe care le-am citit când semnam contractul de confidențialitate puțin mai devreme.

Nici eu nici Andrei nu suntem siguri despre cât de ilegal este să te angajezi la o firmă și să muncești cu singurul scop de a fura informații pentru a le vinde concurenței, acum eu sunt sigur că, dacă vom fi prinși, avocații mă vor crucifica. Motivația mea de a nu da greș a crescut considerabil.

Ușa se deschide și domnul Juss își face intrarea, cu doar 22 de minute întârziere. Se repede la mine cu mâna întinsă.

- Mr. Radu, ma bucur foarte mult să vă cunosc, bine ați venit la Kinnex IT Austria. Din păcate mai am doar 15 minute până la următoarea ședință, așa că vă propun să fim operativi. Luați loc.
Întredeschid gura, vreau să zic ceva, dar nu apuc, el nu a terminat.

- În primul rând vă felicit pentru poziția dumneavoastră. Personal, consider că departamentul european de analiză este foarte important, iar coordonatorul lui și mai important, așa că vă anunț că am așteptări foarte mari cu privire la rezultate. Am auzit că ați mai locuit în Viena, așa că nu-mi fac griji despre viteza cu care vă veți acomoda. Dacă aveți întrebări, acum este momentul.

Perfect, acum voi putea vorbi și eu.
- Vă mulțumesc pentru primire. Momentan nu am întrebări, dar sunt sigur că voi avea pe parcurs și că…

- Exact asta mă gândeam și eu, că e prea devreme pentru întrebări și discuții amănunțite. Așadar, ca să nu pierdem timpul, vă dau înapoi pe mâna celor de la HR, care vă vor prezenta biroul și vor mai rezolva restul formalităților, după care vă sfătuiesc să mergeți la hotel și să vă odihniți, mâine dimineață la ora 8 vă aștept la ședința generală. Am doar o singură veste proastă: nu vi s-a aprobat mașina de serviciu, așa că momentan veți merge cu metroul. Oricum, sper că vă veți simți bine cu noi aici, la ultimul etaj, la înălțime.

Se uită la mine satisfăcut, cred că e mândru că a rezolvat totul atât de repede. Până la urmă mă bucur și eu, mi-a eliberat restul zilei. Cât despre mașină…
Dăm mâna zâmbitori și pleacă la fel de rapid cum a venit.

Ei bine, dacă tot am aflat că am timp liber în după-amiaza asta, mă gândesc să îmi fac puțin program, așa că scot telefonul și formez în grabă, până nu apar cei de la resurse umane.

Calling Ralu Viena mobile…
- Alo?
- Hei!
E o pauză ciudată de câteva secunde.
- Ce hei? Gen, hei, am descoperit că am o agendă telefonică și am sunat-o pe fraieră după 2 luni? Sau hei, am sunat să îți spun ce jegos am fost? Ce fel de hei e ăsta?

2. Bine organizat

Treizeci la sută dintre femeile care au celulită nu vor să recunoască asta. Peste șaizeci la sută dintre bărbații părăsiți de neveste își rezolvă frustrările făcând sex cu femei mult mai tinere decât ei. Iar eu sunt deja sigur că sunt peste optzeci la sută șanse că domnișoara international business development manager, Lisa Edel, a uitat de mine și că stau ca un martor în aeroport și citesc reviste pentru femei. Nu că n-aș avea răbdare, dar deja au trecut 45 de minute de când mi-am ridicat bagajele și am zâmbit frumos ofițerului de la poliția de frontieră, ca să fiu sigur că semăn cu poza din buletin. Sună telefonul.

- Herr Radu, sunt aici la sosiri, dumneavoastră unde sunteți?
Mă uit în jur și văd o Frau îmbrăcată foarte business, cu telefonul la ureche, stând cu spatele la mine și cu fața la tabloul de sosiri. Sigur e ea, îi recunosc freza de pe Skype.
- Frau Edel, vă rog să vă întoarceți 180 de grade și mă veți vedea.
Mă ridic și îi fac cu mâna. Zâmbește și își aruncă telefonul în poșetă, apoi vine spre mine cu mâna întinsă.

- Bine ați venit la Viena! Lisa Edel, îmi pare bine – mă miram că nu găsesc zborul dvs. pe panoul de sosiri.
Nu-mi dau seama dacă a fost îngrijorată pentru mine sau iritată că nu m-a găsit mai repede. În orice caz, merită să îi scot ochii.
- Paul Radu, încântat. Zborul meu a aterizat acum aproape o oră, de aceea nu mai este în fruntea clasamentului.

Se blochează câteva secunde, mie mi se pare o veșnicie, așa că mă uit spre telefon, nu am de gând să o ajut cu vreo replică.
Revine brusc:
- Aaa, știu ce s-a întâmplat. Colegii din România mi-au transmis cu siguranță din nou ora de sosire a Bucureștiului, în loc de cea a Vienei, de aici neconcordanța. S-a mai întâmplat în trecut. Probabil că v-ați plictisit.
- Deloc. Am apucat să citesc jumătăte de revistă pentru femei.
Zâmbește.
- Perfect, domnule Radu. Atunci să nu mai pierdem vremea aici, șeful vă alteaptă la sediu.

Mașina de firmă e nouă, miroase foarte tare a plastic și a parfumul Lisei. Nu mă mai pot abține, îmi pornesc internetul pe telefon, pornesc conexiunea criptată și dau un mesaj.

‘Ce oră de sosire i-ai comunicat Lisei?’
Andrei is typing…
‘O oră greșită. Intenționat. E o idee bună să pari / să părem puțin mai dezorganizați. A funcționat?’

Mă uit puțin pe geam la bornele de pe autostradă care trec pe lângă mine și apoi îi răspund:
‘Ești prost.’
Andrei is now offline.

1. Nu moare nimeni

Nu știu de unde a pornit mitul ăsta conform căruia stewardesele sunt majoritatea sexy. În toate drumurile mele cu avionul, stewardesele au fost în cel mai bun caz drăguțe. Ceea ce nu e rău. Dar de la drăguțe și până la sexy mai e mult. Dacă stau să mă gândesc, nici nu știu de unde vine mitul, de unde a pornit. Îmi aduc aminte bine că la primul zbor (aveam 14 ani) mă așteptasem să fiu întâmpinat de un fel de actrițe din Baywatch sau modele Victoria’s Secret și am fost foarte dezamăgit să-mi dau seama că de fapt nu era nimic ce să nu mai fi văzut vreodată. Da, știu, probabil feministelor deja le-a crescut tensiunea citind.

- Domnule, mai doriți ceva?

Am coborât privirea ațintită în tavanul avionului și am dat de zâmbetul profesionist al uneia dintre domnișoarele pe care le criticam oarecum misogin în gând.

- Nu, mulțumesc.
Zâmbesc și eu, dar nu mă pricep să o fac la fel bine la comandă.
- Atunci vă rog să-mi dați paharul gol și să ridicați măsuța.
Mă execut cuminte și îmi întorc privirea spre geam de parcă m-a pus la colț. Nu e chiar Adriana Lima, dar știe cum să se impună. Poate că de fapt ăsta ar trebui să fie mitul însoțitoarelor de zbor: te pun la punct dintr-o privire.

Îmi imaginez că e foarte posibil ca și ea să fi avut de multe ori gânduri ca ale mele. La fel cum eu la 14 ani mă așteptam să văd doar fotomodele servind cafea în avioane, poate și ea s-a făcut stewardesă sperând să dea cel puțin o dată pe zi peste câte un Nicolas Cage sau un Denzel Washington. Sau măcar peste vreun Victor Slav. Și când colo, avionul pe jumătate gol, iar printre pasageri – doar bărbați absolut normali. Ghinion.

Șirul de gânduri foarte intelectuale mi-a fost întrerupt de o manevră sportivă făcută de căpitan, care probabil pilotase MIG-uri înainte de Boeing-uri. Ne apropiem de Viena, sigur vom începe să coborâm in curând, o fi schimbat și el banda fără să semnalizeze. Mi-am adus brusc aminte de ce eram în avion și de faptul că peste mai puțin de o oră aveam să-mi intru în rol. Și să nu-mi mai ies din el timp de cel puțin șase luni. Și de faptul că ceea ce urmează să fac este cam la marginea legalității. Sau chiar dincolo de ea. Oricum, cui îi mai pasă, am zis da, am primit o parte din bani, mergem înainte – nu va muri nimeni și oricum hoțul neprins e negustor cinstit.